Ruptura coafei rotatorilor: simptome, diagnostic RMN și tratament chirurgical

Coafa rotatorie este un ansamblu de patru mușchi și tendoane care înconjoară capul humeral și îl mențin stabil în cavitatea glenoidă: supraspinosul, infraspinosul, rotundul mic și subscapularul. Împreună asigură forța și precizia mișcărilor umărului: ridicarea brațului, rotația internă și externă. Tendonul supraspinos este cel mai expus la uzură și la rupturi, trecând printr-un spațiu anatomic îngust numit spațiu subacromial.

Tipuri de rupturi ale coafei rotatorii

• Ruptura parțială: tendonul este afectat pe o parte din grosimea sa, articulară, bursală sau intrastendinoasă
• Ruptura totală (transfixiantă): tendonul este rupt complet pe toată grosimea, cu comunicare între articulație și bursa subacromială
• Ruptura masivă: implică două sau mai multe tendoane și reprezintă un eșec structural major al umărului

Simptomele rupturii de coafă rotatorie

Ruptura poate apărea brusc, după o cădere sau o mișcare forțată, sau treptat, prin uzură progresivă. Simptomele tipice includ:

• Durere la nivelul umărului sau al feței externe a brațului, mai intensă noaptea
• Dificultate sau imposibilitate de a ridica brațul deasupra capului
• Slăbiciune la ridicarea brațului în față sau lateral
• Durere la împingere sau tragere
• Senzație de pocnitură sau instabilitate în momentul rupturii acute

Diagnosticul: când este necesar RMN-ul?

Diagnosticul rupturilor de coafă se stabilește prin:

• Examinare clinică ortopedică: teste specifice (Jobe, Neer, Hawkins, drop arm test) care evaluează forța și durerea la mișcare
• Ecografie de umăr: rapidă și utilă pentru rupturi mari și ghidarea infiltrațiilor, limitată pentru rupturile parțiale
• RMN de umăr, standardul de aur: evidențiază dimensiunea exactă a rupturii, gradul de retracție tendinoasă, calitatea mușchiului și leziunile asociate

Când este necesară operația?

Nu toate rupturile de coafă necesită intervenție chirurgicală. Tratamentul conservator, fizioterapie, infiltrații și antiinflamatorii, se recomandă 3-6 luni în rupturile parțiale și la pacienții cu activitate fizică redusă. Intervenția chirurgicală este indicată în:

• Rupturi totale la pacienți activi sub 65 de ani
• Rupturi acute mari apărute după traumatism
• Slăbiciune funcțională semnificativă care nu se ameliorează conservator
• Eșecul tratamentului conservator după 3-6 luni

Amânarea operației în cazul rupturilor totale mari nu este recomandată: tendonul se retractă progresiv și mușchiul suferă degenerare grasă ireversibilă, făcând repararea mai dificilă sau imposibilă.

Repararea artroscopică a coafei rotatorii

Tehnica modernă standard este repararea artroscopică: fără incizie mare, cu 3-4 mici orificii de 5 mm. Tendonul este refixat pe os cu ancore suturate (all-suture anchors), asigurând o fixare solidă și o recuperare mai rapidă față de chirurgia deschisă clasică.

• Vizualizare superioară a întregii articulații
• Traumă minimă asupra mușchiului deltoid
• Evaluarea și tratamentul simultan al altor leziuni (tendon biceps, impingement subacromial)
• Recuperare mai rapidă și mai puțin dureroasă față de chirurgia deschisă

Recuperarea după repararea coafei

• Săptămânile 1-6: imobilizare în eșarfă, mobilizare pasivă cu ajutorul kinetoterapeutului
• Săptămânile 6-12: mobilizare activă progresivă, recuperarea amplitudinii de mișcare
• Lunile 3-6: întărirea musculaturii coafei și a stabilizatorilor scapulari
• Revenirea la sport sau activitate fizică intensă: minimum 6 luni postoperator

Concluzie

Ruptura coafei rotatorii este o leziune frecventă, dar tratabilă, cu condiția unui diagnostic corect și al alegerii momentului potrivit pentru operație. RMN-ul de umăr este investigația esențială pentru a înțelege severitatea leziunii. Nu lăsați o durere de umăr neglijată să evolueze spre o ruptură masivă ireperabilă.